Dragi parlamentari,

Deoarece ASF este in subordinea dumneavoastra, va adresez aceasta scrisoare deschisa despre RCA-ul pentru masinile adaptate pentru persoanele cu dizabilitati. Stiu ca v-ati saturat de acest subiect dar pentru noi, oamenii de rand, este o suferinta mare.

In luna Martie 2016 mi-am asigurat masina proaspat cumparata la una din companiile falimentare de asigurari pentru suma de 750 de lei pe o perioada de 6 luni. Facand parte dintr-o catgorie de risc mare (varsta, vechime a permisului si capacitatea cilindrica mare), am acceptat acest pret mare.
In aceasta luna, odata cu expirarea RCA-ului, am facut o calculatie si am primit suma fabuloasa din poza de mai jos.

capture

Tineti cont ca preturile nu sunt 100% corecte deoarece datorita faptului ca baza de date CEDAM nu functioneaza de aproximativ o saptamana, am fost incadrat la B1/B2 desi eu sunt la B0. Pe site-ul pe care am facut calculul, exista optiunea de a mentiona ca sunt persoana cu dizabilitati, crezand ca voi obtine o reducere. Mare mi-a fost marirea sa vad ca facand calculul cu si fara acea optiune selectata, pretul este acelasi. Pentru a afla de ce, am contactat compania Asirom, avand cea mai ieftina oferta pentru a afla de ce. Raspunsul a fost scurt si la obiect: nu se mai acorda reducere. Sperand ca totusi este o ignoranta a companiilor, asa cum se intampla de multe ori cu persoanele cu dizabilitati, am contactat ASF-ul la numarul de telefon de pe site. Raspunsul doamnei/domnisoarei care mi-a raspuns a fost simplu: asiguratorii nu sunt obligati prin lege sa ofere reducere. Fiecare companie este libera sa decida daca ofera sau nu reducere.

Dragi parlamentari, poate nu sunteti la curent cu situatia persoanelor cu dizabilitati in Romania asa ca va voi mentiona aici cateva detalii foarte importante, pentru a va ajuta sa intelegi de ce acest lucru nu este in regula:

  • Idemnizatia unei persoane cu handicap grav este de 330 de lei pe luna fie ca lucreaza sau nu lucreaza. Acest lucru obliga orice persoana care isi doreste sa-si vada de viata, sa isi gaseasca de lucru. Datorita reticentei nejustificata a angajatorilor, este foarte posibil ca o persoana cu dizabilitati sa fie angajata pe un salariu mai mic decat cel sanatos. O prejudecata foarte proasta deoarece o persoana cu dizabilitati care doreste sa intre in piata de munca este mult mai determinata decat majoritatea celor abili si cel mai probabil isi va uimi angajatorul.
  • Infrastructura pentru persoane cu dizailitati este la pamant. Pe langa bordurile pe care trebuie sa te lupti sa le urci prin oras, transportul in comun de multe ori nu este o optiune. Am trecut printr-o experienta foarte neplacuta anul trecut, vrand sa iau metroul de la Gara de nord pana la Stefan Cel Mare. Liftul din fata garii coboara pana la magistrala de sus (care nu duce in acea directie) iar pentru a cobori la magistrala de jos, au fost montate rampe electrice. In incercarea de a cobori, am intrebat-o pe una din vanzatoarele de bilete care a raspuns scurt: “Nu functioneaza”. Poate functionau dar nu stiu sa le foloseasca (am patit si asta), poate chiar erau stricate. Dar cand nu exista controale, in mod previzibil ignoranta ajunge sa preia controlul. Prin urmare, am ajuns acasa cu taxiul.
  • Experientele mele cu taxiul au fost si mai neplacute. De multe ori am fost nevoit sa iau un taxi spre munca si inapoi. Majoritatea taxiurilor au butelie si nu au loc pentru scaunul cu rotile. Cand e ora de varf si oricum gasesti greu un taxi, atunci deja e cautarea acului in carul cu fan. Am stat si 2 ore la munca in cautarea unui taxi disponibil. Conform legii, toate companiile sunt obligate sa aibe un numar minim de taxiuri adaptate pentru transportul persoanelor cu dizabilitati. Dar din nou, pentru ca nu exista controale, astfel de masini nu exista.

Acum va intreb, considerati masina un moft pentru persoanele cu dizabilitati? Asa s-ar explica si preturile ridicole. Dar in acest fel, Romania are mult de pierdut si cred ca se incalca si niste drepturi si legi Europene.

In concluzie, va rog sa va rapiti putin din timp si sa investigati aceasta problema. Daca nu credeti cele mentionate, data viitoare cand mergeti undeva, uitati-va la infrastructura persoanelor cu dizabilitati si in cazul rampelor electrice, intrebati daca aceastea si functioneaza.

Va multumesc pentru timpul acordat,
Alexandru Tache, utilizator de scaun cu rotile dornic sa duca o viata normala.

 

(poza luata de aici)

Leave a Comment