Avand in vedere ca viata unei persoane cu dizabilitati este un fel de enigma completa pe care putini o cunosc si foarte putini doresc sa o cunoasca, m-am gandit sa va impartasesc un pic din experientele mele. Vazand prin ce trec persoanele cu dizabilitati, poate va ganditi de 2 ori cand vedeti o persoana in scaun cu rotile pe strada sau va uitati de 2 ori la locul in care urmeaza sa parcati masina.

Cea mai mare provocare a deplasarii prin Bucuresti sunt bordurile. Fie nu sunt coborate in dreptul trecerilor de pietoni, fie sunt prea mari pentru a le cobori in conditii de siguranta, fie este o masina parcata fix in dreptul ei. Pentru cineva care poate merge e simplu. Bombani, treci de obstacol si mergi mai departe. Eu daca intalnesc un astfel de obstacol, bomban, merg pe strada (unde ma injura soferii, ironic nu?) pana gasesc un loc unde pot urca pe trotuar.
Mai interesant este cand intalnesc un astfel de obstacol atunci cand vreau sa cobor de pe trotuar. Din nou, bomban, ma intorc 100-200-300 metri sau cat e nevoie pana gasesc un loc unde sa pot cobori, ma intorc la obstacol, mai bomban putin si in final, merg mai departe. Un exemplu de sofer care a parcat unde e bordura coborata si pe langa care nici nu am loc sa trec, fiind parcat prea aproape de zid:

Oamenii se holbeaza. Mult. Cu asta inca nu m-am obisnuit. Scopul meu in viata este sa ajung ca Nick Vujicick si sa fac misto de ei:

Oamenii devin brusc darnici cand ma vad. Recordul a fost de 1 minut in fata Manastirii Voronet pana cand am primit 5 lei. Eu doar voiam sa intru s-o vad!
Sau cand mergem spre servici, m-am oprit sa-mi iau covrigi si am plecat un pic mai departe de covrigarie ca sa ma opresc si sa-mi bag banii in portofel. Acest simplu act l-a facut pe un domn sa bage mana in portofel. I-am spus ca nu am nevoie ca ma duc la servici si i-am dat “fum” cu cei 12 km/h ai scaunului cu rotile.

Pe de alta parte, oamenii judeca. Eram la un pas sa fiu dat afara dintr-o biserica pe motiv ca “cersetorii nu au voie aici!” Ce nu stia nenea, este ca am un servici care probabil e mai bine platit decat cat castiga el in micul oras Falticeni, unde s-a intamplat “evenimentul”. Acum nu generalizez, am intalnit oamenii de mii de ori mai buni si mai calzi in biserici.

Trebuie sa te obisnuiesti cu ideea ca vei privi multe funduri ale oamenilor. Vreau nu vreau, oamenii insista sa-mi arate “dotarile dorsale”. Pot sa ma consider un expert deja!

Locurile de parcare pentru persoane cu dizabilitati sunt rare si, ca sa fiu politicos, sunt folosite necorespunzator. Va atrag atentia asupra campaniei #Pebune? facuta de cativa oameni din PR/marketing care si-au daruit multe ore de munca voluntara. M-as lauda ca fratele meu si o buna prietena au fost printre acei oameni 🙂
Avand in vedere ca eu urc si cobor din masina cu o rampa de vreo 2 metri lungime pe laterala masinii, un loc de parcare corespunzator este esential. Din pacate locurile de genul sunt foarte rare, multe locuri fiind facute doar “pentru ca trebuie”. Mall-urile stau cam cel mai bine la acest capitol, avand paznici care gonesc soferii sau blocand rotile masinilor care parcheaza pe locurile respective. Ikea sta infiorator de prost la categoria asta. Nota 1! Sau cu minus daca se poate!

Avand in vedere limitarile cu care ma confrunt, obisnuiesc sa nu explorez prea mult. Nu-i bine dar in acelasi timp, nu vreau sa ma agit pentru ceva ce nu se va intampla. Ca exemplu, mancare buna si ieftina gasesc intotdeauna la Trattoria 20 din Regie. In plus, intrarea in regie este gratuita pentru persoanele cu dizabilitati si pana acum, o singura data nu am gasit loc liber ca sa parchez.
Mai stau cu ochii-n patru dupa localuri misto si accesibile dar nu prea sunt. Vara e mai simplu cand sunt terasele deschise. Daca totusi descoperiti locuri misto si accesibile (maxim o treapta mica la intrare), please let me know!

Legea spune ca persoanele cu dizabilitati au prioritate la ghiseele statului (legea 448/2006 privind protectia persoanelor cu dizabilitati). Cu toate astea, am reusit sa starnesc (in mod involuntar) un scandal imens cand am vrut sa-mi inscriu masina la bugetul local. Au trebuit sa vina baietii “dotati” de la BGS ca sa se calmeze un nene (de 50+ ani care parea civilizat dar care nu avea cei 7 ani de acasa) pus pe scandal pe motiv ca am tupeu sa ma bag in fata. A bagat-o si pe aia ca el imi plateste mie indemnizatia si ca nu muncesc. Probabil era ruda cu nenea din Falticeni 😀
La sediul Politiei din Pipera scrie mare la fiecare ghiseu despre acest lucru si se respecta. Am avut parte de escorta ca-n aeroport 😀

Transportul in comun nici nu l-am incercat. Singura tangenta a fost sa incerc sa ajung de la Gara de Nord, acasa la Stefan cel Mare cu metroul. Liftul coboara pana la magistrala de sus dar magistrala care merge spre Stefan cel Mare e cea de jos. Ca sa ajung la ea, Metrorex a instalat o rampa care coboara pe langa scari (probabil le-ati vazut) care supriza, nu functioneaza conform functionariilor de la Metrorex. Am urcat la suprafata si am luat un taxi pana acasa. Bine ca nu cumparasem cartela!

CFR desi nu prea are dotari, este binevoitor, cat timp intelegi cum functioneaza acolo treburile. Au in dotare cateva vagoane pentru persoane cu dizabilitati, dotate cu o usa lata de ~2 metri pe care incapi lejer cu orice mijloc ajutator. Am mers de multe ori cu ei cu trike-ul fara probleme. Cu timpul am descoperit ca pentru a garanta ca avem vagonul respectiv, trebuie sa fac cerere PRM (person with reduced mobility, se face pe site) cu minim 3-4 zile inainte de calatorie. Da, e o bataie de cap dar avand in vedere ca de mai multe ori au adaugat vagonul respectiv special pentru mine la tren (da, tot vagonul doar pentru mine! 😀 ), totusi nu le pot reprosa nimic. In plus, facand cerere PRM vin si cativa musculosi pentru urcarea si coborarea din tren. Acest serviciu este limitat la orasele mari. In statiile mai mici te ajuta nasu’ si calatorii binevoitori.
Fun side note: Pe drum spre Suceava m-a intrebat nasu’ cat am platit ca sa imi adauge CFR un vagon numai mie. Acelasi nas a incercat sa ma convinga ca trikeul e o bicicleta si trebuie sa platesc bilet. Si-a luat teapa cand i-am aratat ca in cererea PRM la mijloace ajutatoare era mentionat si “triciclu”. A plecat cu buza umflata 😀

Ca o concluzie, suntem o societate egoista. Tind sa cred ca regimul comunist si strict este de vina. Acum ne luptam pentru binele nostru, ignorand complet ce se intampla in jur. Totul porneste de la politicienii care se concentreaza doar pe binele lor, uitand de poporul pe care ar trebui sa-l serveasca. Si cum de sus pornesc toate…
Imi recapatasem speranta ca tara noastra poate ajunge pe caile occidentului cand am avut ocazia de a-l cunoaste pe Vlad Voiculescu pe vremea cand era ministru al sanatatii pe vremea tehnocratilor. Un om care si-a abandonat viata linistita din Austria pentru a incerca sa schimbe ceva in Romania este, din punctul meu de vedere, un model de urmat. Va incurajez sa sustineti tot ceea ce face prin Magicamp si Magichome, avand in vedere ca face ceea ce guvernantii inca nu reusesc sa faca.

Cu toate astea, chiar cred ca putem sa deschidem ochii putin si la cei din jur si sa nu mai fim atat de egoisti. Da, nu avem nimic de castigat de pe urma asta in afara de putina liniste sufleteasca dar sunt sigur ca putem!