Pentru ca am o poveste de viata destul de interesanta desi am doar 22 de ani, cred ca merita sa o impartasesc. Sunt sigur ca cineva va vedea viata putin diferit citind ce am de spus.
Dar povestile bune se impart in bucatele, asa ca si eu voi imparti povestea mea in cateva etape.
Pana la 13 ani am fost un copil “normal”. Normal cu ghilimele, deoarece am copilarit destul de liber traind la curte.
Scoala nu mi-a placut deloc. Desi uitandu-ma in urma, totusi invatam 3 limbi straine, aveam cateva activitati extrascolare, aveam 2 curti mari in care ne puteam juca in pauza si alti factori care faceau scoala sa nu para asa neplacuta.
Dar mie nu imi placea, mai ales sa fac teme sau sa invat. Am facut asta cat de putin am putut, mai precis 5-10% din cat era nevoie :). Desigur profesorii nu ma placeau deloc. Oricat imi dovedisem eu potentialul in cateva situatii in care s-a vazut ca defapt, eu nu aveam vointa. Dar nu m-am simtit motivat. Pot da vina pe sistemul de educatie, pe profesori, pe scoala care ne tinea si 7 ore la scoala in clasa a 5-a. Dar ce rost mai are acum?
Stilul liber s-a vazut si in afara scolii. La 12 ani mi-am rupt mana (fractura dubla cu deplasare) la “rampe” in herastrau. Tot pe la acea varsta am fost impreuna cu un prieten care era cu cativa ani mai mare, pe biciclete, pana la Selgros Baneasa, o distanta de aproximativ 10 km. Acea tura a fost urmata de alte cateva ture lungi si grele pentru varsta mea.
Desi aveam distractii destul de baietoase, mi-am petrecut mare parte din copilarie cu fete. Fie ca-mi erau vecine, colege sau cunostinte. Desigur, asta nu a insemnat ca eu eram cuminte.
Eu le-am convins sa se urce in copaci, sa-si inchida prietenele in beci cand veneau in vizita, sa arunce cu mere stricate in masinile care treceau pe strada, sa ne jucam “Cazemate”, sa-l udam cu furtunul pe vecinul cel mic si naiv sau sa vada lumea de la inaltime, de pe casa.
Gandindu-ma acum, parca faceam cele mai mari tampenii. Dar asta ne-a format copilaria, ne-a facut sa vedem lucrurile diferit, si ne-a unit pe viata.
Continuarea povestii, in curand 🙂
