Eram la scoala, in timpul orei de franceza. Desi nu mi-a placut scoala, nu imi placea sa sfidesc regulile sau sa trisez. Asa ca era ciudat ca eu sa stau cu capul pe banca, cu gluga trasa pe cap si sa nu vreau sa scriu cand profesoara ne-a cerut. Dar avand in vedere ca profesorii nu ma placeau, profesoara de franceza credea ca eu “fac fite”. Pana la urma profesoara s-a prins ca e ceva in neregula, a pus mana pe fruntea mea si a observat ca am febra mare. Mi-a spus sa ies din clasa si sa-mi sun parintii sa vina sa ma ia.

Am ajuns la medicul de familie cu simptome de raceala/gripa. Am luat antibiotic o saptamana dar nu s-a schimbat nimic. Asa ca ne-am dus iar la medicul de familie, de data asta aveam 2 articulatii putin inflamate, iar doctorul ne-a trimis la Grigore Alexandrescu “cateva zile, sa faci niste analize”.

Acolo am stat internat 5 saptamani. Ajunsesem faimos, aveam cea mai groasa fisa, dadusem mai mult sange decat aveam in mine si am avut parte de mai multe “differential diagnosis”, ca in House.

Simptomele pe care le aveam, nu indicau clar spre o boala. Aveam doua articulatii inflamate, o tuse uscata persistenta, puseuri de febra mare iar numarul leucocitelor oscila de la 3.000, la 20.000. In prima faza, mi-au dat cortizon si anti-inflamatoare ca sa tina simptomele sub control. Dupa aceea au inceput testele si tratamentele: mi-au luat sange de peste douazeci de ori, mi-au facut sapte sau opt radiografii pulmonare, chiar si o biopsie (cred ca de maduva osoasa). Printre diagnosticele presupuse: lupus (it’s never lupus!), borelia (un fel de lyme disease), artrita, viermi la stomac si alte cateva. Prea multe sa le retin pe toate.

Au fost 5 saptamani grele in care am fost petrecut doar 2 nopti acasa, am vazut cui ii pasa de mine, chiar si impinsi de la spate (de A. care e in poza din articolul anterior) si cat de importanta e familia.

Desigur, fiind copil, am facut si cateva prostioare. Am reusit chiar sa-l supar putin pe directorul spitalului. Dar nu am stricat nimic!

Totusi in acel spital am invatat cateva lucruri foarte importante. Cortizonul este extrem de periculos daca doctorii nu stiu anumite lucruri. La Grigore Alexandrescu am aflat ce poate face sodiul unui organism plin de cortizon. Sodiul face ca apa sa ramana in tesuturi. Persoana ajunge sa se umfle din ce in ce mai rau si chiar sa aibe efecte secundare mai grave, asa cum am descoperit la copiii din spitalul Fundeni.
Ce a fost mai urat, a fost faptul ca doctorii nu au stiut sa-mi dozeze cortizonul. Ei au incercat sa mi-l scoata dar se pare ca nu stiau prea bine cum. Daca scazi doza de cortizon prea brusc, apare recidiva. In cazul meu, reveneau simptomele cu si mai multa putere iar din cauza asta, trebuiau sa creasca doza la loc. Daca erau mai priceputi doctorii, poate nu stateam chiar 5 saptamani.

Pana la urma m-au trimis acasa cu un diagnostic scris cu creionul: poliartrita reumatoida juvenila, posibil pe fond colagenic, iar tratamentul era doar pentru simptome.

Evident ca am cautat solutii si in alta parte, si am ajuns la Fundeni.