Puteti citi primele 3 parti aici: Story of my life: boys will be boys, aici: Story of my life: Grigore Alexandrescu si Fundeni, aici: Story of my life: Going downhill
si aici: Story of my life: The Pheonix.

Anul 2013 s-a terminat pentru mine spectaculos, cu un job, un nou trike, un nou eu. Odata cu venirea primaverii, a iesit la iveala libertatea din mine, pierduta si ascunsa printre probleme. Am inceput sa petrec din ce in ce mai multe ore pedaland ore-n sir, prin Bucuresti si prin imprejurimi. De cele mai multe ori singur si doar ocazional impreuna cu cate-un alt biciclist. Multe ore de planuit, gandit, organizat, analizat etc. Abia atunci, am inceput sa descopar cine sunt cu adevarat.

In vara lui 2014, serviciul care pana atunci fusese la 50 de metri de casa, s-a mutat la 6 kilometri de casa, in Pipera. Inainte sa ne mutam oficial, am fost in recunoastere, sa vad cat de accesibila e cladirea si daca voi putea merge cu trike-ul la munca. M-am bucurat mult ssa vad cat pot pedala pana sus in birou, liftul fiind suficient de mare incat sa incapa trike-ul. Tot in acea zi, l-am cunoscut pe Florin.

Florin are 22 de ani si este din Patarlagele. Un baiat simplu dar muncitor si implicat. Ne-am imprietenit repede, avand multe lucruri in comun. Ca in povestea precedenta, eu si Florin am inceput sa pedalam din ce in ce mai mult impreuna. Eu invatand de la el si el invatand de la mine. Datorita ajutorului lui, am reusit sa mai daram o bariera: Bucurestiul.

De mult timp imi doream sa calatoresc, sa vad tara si lumea. Dar nu doar dintr-un scaun cu rotile sau o masina. Ci sa vad eu tot, tot ce imi doresc, cand imi doresc, unde imi doresc. Stiam bine ce vreau, imi doream sa fiu liber! In Septembrie 2014 ne-am urcat in tren si am plecat in prima excursie lunga de cateva zile. Desi am fost pe langa Targu Mures, intr-un loc in care mai fusesem de zeci de ori pana atunci, pot spune ca abia atunci l-am cunoscut cu adevarat. Abia atunci l-am simtit, abia atunci l-am trait.

Anul 2015 a continuat cu si mai multe excursii prin tara: Brasov, Sibiu, Suceava, Sinaia, Transbucegi si apogeul, o excursie de 2 saptamani pe traseul de mai jos.

Excursia asta a fost cea mai mare provocare pentru mine. Departe de zona de confort, departe de casa unde stiam ca nimic nu se poate intampla, departe de orice persoana care ar putea sa vina sa ne ajute in caz ca se intampla ceva. Am fost pe cont propriu! Nu a fost usor deloc. Au fost zile in care am cazut lat in pat, au fost zile cu dureri crunte, au fost zile in care m-am intrebat daca totusi am luat decizia corecta. Dar totul s-a terminat apoteotic, cu o ploaie zdravana pe ultimii 20 km spre Sighisoara, unde am ajuns uzi pana la piele dar cu un mare ranjet pe fata.

Odata cu trecerea verii si inceputul toamnei, am realizat ca libertatea mea de miscare este totusi limitata de cei din jur. Desi pedalam zeci de kilometri pe zi, tot depindeam de cineva sa ma pun in trike si sa ma dau jos din trike. Nu eram liber in totalitate, depindeam de programul celor din familie care trebuiau sa ma astepte acasa, altfel ramaneam pe strada.

Dupa ce am tras concluzia ca trebuie sa daram si aceasta bariera, am inceput sa facem planul. Podeaua trebuia nivelata in casa, trebuia gasita o solutie sa pot trece peste praguri incat sa pot iesi din casa iar afara, pe terasa, trebuia o metoda prin care sa ma transfer singur din scaun in trike si invers. Apoi, ultima bariera ramanea poarta. Cu putina bataie de cap si o cheltuiala considerabila, in Octombrie totul era gata. Am facut toate modificarile necesare care sa-mi permita sa plec si sa ma intorc cand vreau, sa fiu liber!

Per total, anul 2015 a fost pentru mine anul in care am descoperit cine sunt cu adevarat. A fost anul in care am realizat ca totusi pot face multe, cu conditia sa vreau!

Si totusi, nu ma voi opri aici. In urmatoarele luni voi incepe scoala de soferi si imi voi lua o masina, in asa fel incat sa se indeplineasca vorba Americanului: The sky’s the limit!